Din Caietul Verde

Cum l-ai facut sa dispara? Ma inveti si pe mine cum sa te fac sa dispari odata? Cand voi vrea.

Nu vrei sa pleci, dar nici nu m-ai lasa sa ma inec. Sau sa ma pierd in tine, in valurile tale, ale tale, mare de ecouri. Ma impingi. Ma porti spre stanca Sa ma lovesc de ea si sa ma trezesc. Sa ma refugiez acolo pana ma vindec. Si stanca cu peretii ei reci, sarati, uzi mi-e mama, mi-e insula si cer, si voce, si scapare. Indemn.
Daca m-as arunca din nou in mare, marea m-ar arunca din nou in stanca. Si stanca... m-ar pastra.

E stanca doar a ta. Si tot ce e pe stanca e al tau.

Dar marea e a noastra. Si lumea.

Ezit

Suntem oameni.

Nu, nu. Viata nu ne responsabilizeaza. Doar sufletul. Si niciodata fata de altii, intotodeauna fata de noi insine. Desi uneori prin ei. Sartre: "Ceilalti sunt conditia si cenzura morala a existentei mele. Mediatori indispensabili intre mine si mine insumi."
"Orice alegere este o nedreptatire", spunea intr-o ora domnul profesor de franceza. Si da, alegerea inseamna ca renunti la cel putin o posibilitate. Ca renunti. La ceva din tine. O (mica?) parte.
Ne place cum suntem. Dar la care parte din noi renuntam? Deja nu mai suntem noi, deja am capatat o noua cruzime in atribute. Si o noua vulnerabilitate in care am lovit cu acea cruzime.
Ne autodevoram pas cu pas. Pentru?

Suntem. Este acum cea mai magica forma verbala.

Problema formelor de dependenta este aceeasi pretutindeni. Nu-ti dai niciodata seama prea bine ce faci si cat trece timpul.
E o problema de ignoranta. Fata de tine insuti. Fata de ei din tine. Fata de tine din ei. Adica da, fata de tine insuti.

Cap ou pas cap?

Sigrid