ma-ntorc sa zbor desi am aripile frante...
de ce ador eu oare zborul
cand ochii indreptati spre cer ma dor?
de ce am aripile frante?
si daca zborul meu ar fi iertarea
de ce-mi sunt caile-ntrerupte?
care e cerul meu si care-i zarea,
de ce sa-mi fie mie zbor iertarea?
si daca aripa imi e credinta...
cine a rupt-o... si de ce?
ce cruda soarta mi-e sortita
cand tot se prabuseste-n jurul meu?
iar eu ca om, ca suflet ce exist,
ca pasare...ce fac in zborul meu?
spre cine zbor cu aripile-ntinse?
sortit imi e sa mor de dor?
mi-e dor de libertatea ce-o simteam
sub aripile ce-mi sunt chiar si frante
iertat sa fiu, ca eu sa iert mereu
si cerul pacii soptit sa ma incante...
si vant al vremilor apuse
ma poarte incet spre alte intamplari,
spre zarile pe care focul le inunda
cand imn desart zvacneste-n a mea tampla.
in vine-mi curge acelasi sange
chiar daca-i otravit de alta ura
si-atunci intelepciunea nu-mi ajunge
sa ma intreb daca e bine...
ma-ntreb ca dac-as reveni la zbor...
deasupra cui... spre cine as zbura?
sa zbor deasupra voastra ca sa vad
trecutul tot pierdut pentru-a uita?
...
ma-ntorc la zbor; desi am aripile frante.
de ce ador eu oare zborul
cand ochii indreptati spre cer ma dor?
de ce-mi sunt aripile frante?
si daca zborul meu ar fi iertarea
de ce-mi sunt caile-ntrerupte?
care e cerul meu si care-i zarea?
de ce sa-mi fie mie zbor iertarea?
