Titlu

Multumesc melodiilor fara titlu.
Multumesc prozelor scurte, fragmentelor, citatelor care se rup din miezul lor fara a purta cu sine numele sub care stau apelcate si a carui povara o poarta, dar care totusi raman incarcate de sens.
Cuvintelor nespuse.
Celor necunoscute. Pe care nu le intrebam sau despre care nu ne intereseaza.
Multumesc celor care inteleg ca titlul este o precizare, celor care nu-l folosesc si celor care nu stiu asta. Inca.

Sau nu, stai...

Multumesc celor care l-au inventat.
Multumesc acelor titluri in care sta tot sensul unei lucrari. Care o fac posibila.
Multumesc titlurilor ca unor accesorii geniale, care intregesc metafora centrala.
Titlutile se compun uneori dintr-un singur cuvant.
Irelevant.

Intre cititor si titlu se creaza o lume speciala, doar a lor. Lume care nu face obiectul furtului.
Sunt titluri pe care ne oprim minute intregi pentru a le patrunde inainte de a ne incepe lectura.
Sunt titluri care ne opresc. Ne tin in loc, in timp.
Titluri cu care dezvoltam relatii de intelegere reciproca. A zis cineva ca titlurile nu te inteleg.
E o minciuna. Ele te stiu, te inteleg de dinainte sa le vezi, te asteapta. Pentru tine au fost scrise, gandite, rostite.
Te cuprind, te alearga, te pastreaza, te conserva, te urmaresc. Le vezi, le ai in minte cand citesti. in subconstient, dar desigur, tu nu-l poti stapani. Inconstientul...

Si apoi cand incepi lectura uiti povestea ta de dragoste cu acel sau acele cuvinte initiale. De initiere.

Mai ramane amintirea, cum te legi, daca iti place cartea sau articolul sau melodia, sau povestea, sau orice care poarta ca nume un titlu. Cum iti amintesti de ceea ce ai citit sau ascultat. Prin titlu. Incredibil, nu? Uiti toata vraja initiala care a existat intre voi, toata curiozitatea, povestile pe care tu insuti le-ai inventat si le-ai crezut posibile dincolo de aceste cuvinte ale unui titlu si o inlocuiesti cu placerea momentelor in care ai interactionat cu ceea ce in realitate a urmat dupa acel titlu.
Ne legam prin titluri.
Ne.
Legam.

Titlul inseamna cel mai mult dupa, isi asuma atata semnificatie, cand de fapt, cel mai mult a insemnat inainte. Cand te-a pus sa creezi. Si zici ca nu te intelege. Te-a inteles de la inceput. Iti stia nuantele si stia ca ele inca exista in tine. Ca e capabil sa le scoata la suprafata. Si.

Ce iti spune adunatura asta de cuvinte? Still loving you, ce iti mai spune melodia? Dar cand auzi titlul simti strigatul final, nu? Nici n-ai avea cum... Prea usor. Ce iti spune Singur pe lume, Oamenii marii, Everything I do, Stairway to Heaven, Soldier of fortune, Goran Bregovic, Alexandru Macedon, Egipt? Si inca iti spune, si inca multe. Cat.

Lectura placuta. Lecturi.


Maria Stanciu, asta e titlul meu.